Nu sunt un vagabond al cimitirelor,
un necrofor al mileniilor,
ci am săpat adânc în trecut
să aflu rădăcina vie
spre a lăstări mai departe
în solul natal,
cu acelaşi strai,
obicei
şi acoperământ,
cu ecourile naiului de-atunci
şi-al fluierului,
şi cu jocul căluşeresc.

La capătul mileniilor
am dat de Eumolp tracul,
cel ce-a dus misterele fiinţei
în Elada,
cel ce m-a-nvăţat
dactilii orfeici,
poemele pater sacrorum-ului său,
Orfeu,
care a legat Egiptul
cu Grecia
prin Dacia Mare;
cel ce m-a instruit
în dimensiunile esoterice ale poeziei,
dincolo de achiziţiile inteligenţei,
cel ce mi-a arătat ţara de dincolo
-paradesa-
cu vagul,
insensibilul
şi inabordabilul ei.

Acum merg spre alte milenii
pribegind după o lumină mai tare,
printre stelele altor timpuri,
când puterea celor ce ne-au născut
va împlini
destinul corbului valah.

Nu cânt,
ca un aed întârziat al faunei lui Pan,
doar bucuria naturii,
ci sunt un artizan ce-aduce
vremile lungi din urmă,
în zilele calde de azi,
spre un înainte mai îndelungat.

Aţineţi enigmele poetului,
el are respectul pudic pentru adevărul pe care-l trăim;
el e pristavul său direct,
interpret al zeilor
şi cântăreţ pe colinele patriei sale.

E.D.