Pagina principală Apariții editoriale Plan editorial Cărți on-line Comandă
Avertisment Dezvăluire Cuvântul editorului Glife introductive
Cap. I Cap. II Cap. III Cap. IV Cap. V Cap. VI Cap. VII Cap. VIII Cap. IX Poezie Bibliografie


IX
Addendum completiv


Ne oprim spre a nu lua proporții. Notele de mai sus vor adăuga poate ceva la "strânsa asemănare" dintre descoperirile de la Tărtăria și documentele sumeriene. Concluziile nu se trag de scriitorul acestui fugar excurs cu alură istorică. Ele se lasă pe seama cititorului și a documentației.
Ceea ce vrem să subliniem este doar titlul încercării noastre: Antichitatea arhaică a băștinașilor acestui pământ. Căci ca un popor să ajungă să spună lumii lumină și inimii anima trebuie să fi dus pe umeri milenii de strădanii materiale și spirituale neîntrerupte.
Numai noi, până în evul mediu românesc, am păstrat acel Io înaintea numelui de domnitor și voievod, o străveche moștenire și tradiție, ca pomenire a divinității și ca invocare a ei, în sensul de: In nomine, Prin grația, De par le ... În nici un caz nu are semnificația unei teribile infatuări, Eu (io)! În mitul lui Prometeu, mai vechi decât elenii înșiși (Bunsen), nu aparține nici lui Hesiod, nici lui Eschil care l-a dramatizat, e vorba de Io.
Io este aegyptiis lunam, marea mamă divină, Dumnezeul misterelor. Diodor ne spune că însuși Moise numea pe Dumnezeu Io sau Iao. Io este fiica misterioasă, fecioara nemuritoare, simbolul sufletului. În Egipt, după trecerea probelor, i se comunica neofitului numele lui Iao, rostit io - "Io care s-a cinstit în Eghipet," vezi traducerea Metamorfozelor lui Ovidiu. Se cunoșteau acestea în misterele preistorice ale Traciei, bien avant Homère. "Prometeu înlănțuit" este o dramă cosmogonică, în care Eschil a spus sau a destăinuit prea multe, ca și în celelalte șaptezeci de tragedii ale sale, din care numai șapte se păstrează și pentru care a și fost condamnat. I s-a pus în sarcină că a adoptat teogonia egipteană. Eschil și Shakespeare vor rămâne sfincșii intelectuali ai veacurilor. Io, scris sub forma cifrei 10, este perfecțiunea însăși (Pitagora). Cine poate controla filiația misterelor antice până în evul mediu românesc? Erau în legătură spirituală nu numai cu misterele elenice, ci și cu spiritualitatea înaltă egipteană. Cu toate acestea, sunt urme inițiatice spirituale traco-dace. Și azi găsim pe inelul lui Mihai Viteazul inscripții de neînțeles; pe picturile de prin biserici ale domnitorilor sunt fraze stranii fără lizibilitate curentă, în caractere runice necunoscute.
Simbolul acesta io era considerat mama omenirii, fecioara cu coarne de vacă (la egipteni). Simbolul vacii, în înțelesul său interior, este unul dintre cele mai mari și mai filosofice. "Eu cred în vacă," spunea Ghandi în catechismul său. Despre sacrul sensului ei, probabil altă dată.
Omenirea, în care și pentru care trăim, e Prometeu: cel ce vede înainte. În criza prin care trece, omenirea trebuie vegheată prin istorie și mit să nu devină Epimeteu: cel ce vede după.
Ah, acest popor care, în anul 1402, a smuls admirația marelui cuceritor Timur Lenk pentru cavaleria valahă, rămasă credincioasă lui Baiazid, care trecea prin mongoli, cum spune fraza rămasă celebră, "ca printr-un lan de mături!" sau Galeriu care, învingând pe perși cu trupe dace, a voit să preschimbe titulatura imperiului roman în cel dac; popor care ar fi putut interveni, în anul 1444, în evoluția lumii, prin cel mai mondial spirit al său, Cavalerul Alb al Valahiei, Ion Corvin, omul destinului (Corbul valah), care ar fi scutit Europa de 433 de ani de non-europenism! Dar am preluat moștenirea și vom fi în continuare "oameni ai destinului," menținându-ne vechiul rol de "punte", via gentium, în sens strict spiritual între Orient și Occident, de care are neapărată nevoie lumea, în integrarea și comunitatea ei.
Vechimea aceasta este motivul pentru care am fost și mai suntem încă cei mai puțin cunoscuți, cei mai neînțeleși și cei mai calomniați.
Între sentimentul de țară, popor și limbă și umanitate nu vedem o antiteză a culturii și a existenței noastre, o lipsă de paralelism, de ecuație, ci vom considera o identitate desăvârșită. Vechimea noastră ne dă dreptul firesc de a o face. Căci am reflectat cu înțeleptul: "Prezentul este copilul trecutului, viitorul odrasla prezentului și, cu toate acestea, o, moment prezent!, nu știi tu că nu ai părinte, că nici nu poți avea copil, că totdeauna doar pe tine însuți te zămislești?"
Un profesor american de la universitatea din Colorado spune, printre altele, că "adevărata perspectivă istorică a lumii contemporane nu poate fi înțeleasă fără cunoașterea istoriei României." Iată o concluzie revelatoare! Poporul nostru, el însuși și același dintotdeauna, va da și de data aceasta un plus vecinilor, occidentului, lumii, prin suferința și sufletul lui antic, prin sforțările sale îndârjite de a prinde luminile de dincolo de el, prin luptele sale pentru o pace care depășește înțelegerea, dar mai ales - și acesta e mesajul - prin neîncetatul mers înainte al lui, în pofida oricăror opreliști; căci civilizații s-au dus și civilizații se întorc pe o nouă spirală a progresului uman, având pururea același ferment nodal: sufletul poporului.
Am scormonit, inspirat, timpul istoric și nu am dat de morți. Ci de vii. Nu ne-am simțit un necrofor fără astâmpăr, ci am atins vremea când frumusețea era educație, kalos kai aghatos, frumos și bun, trăire spirituală, catharsis, a unei stirpe nemuritoare. Acum și aici ne-am luat sarcina pristavului care anunță: Liderii unui popor să nu uite că acela care vede cât mai mult în trecutul unei națiuni poate vedea cât mai departe în viitorul ei. Căci trecutul garantează expansiunea infinită a viitorului.
Lăsăm, așadar, studiul deschis, considerând că adevărul este mai straniu decât ficțiunea.

Elie Dulcu,
Focșani, 1966-1978

Copyright © 1998-2004 Vip PLUS Computers
VipNET® este marcă Vip PLUS Computers SRL.
All rights reserved. Version 5.0