Pagina principală Apariții editoriale Plan editorial Cărți on-line Comandă
Avertisment Dezvăluire Cuvântul editorului Glife introductive
Cap. I Cap. II Cap. III Cap. IV Cap. V Cap. VI Cap. VII Cap. VIII Cap. IX Poezie Bibliografie


DEZVĂLUIRE

Dictonul "Cunoaște-te pe tine însuți" se referă nu numai la om ci, extrapolând, se poate referi la un popor sau la o planetă, de exemplu.
În această carte, "Știutorul fără lauri" Elie Dulcu, încearcă să ne arate cu lumina cunoașterii provenite prin sufletul său, profunzimea rădăcinilor neamului românesc, pe care diferite opinii l-au plasat în ogrăzi străine. Căci spune și dovedește el "Latinitatea nu este de la Traian încoace ... latinii sunt intrați în istorie, pe firul evoluției în urma noastră". Denumirea țării "ROMÂNIA" nu vine de la cuvântul "roman", căci dac-ar fi așa, mult mai nimerit ar fi să se numească astfel Italia (locul lor de baștină) sau Grecia, Franța ori Anglia, unde romanii au stat 500 de ani, nu ca la noi, doar 150 de ani, după care au plecat de bună voie, nesimțindu-se probabil ca "acasă". Desigur că a fost importantă trecerea lor prin istoria noastră, ca și a altora, căci ne-am îmbogățit limba și traiul cu câte ceva de la cei ce au fost vremelnici pe aceste locuri; am primit de la ei unelte și cu-vinte, poate ca dar pentru ospeție, și le-am dăruit și noi strămoșeasca danie din ce-am avut mai bun. Dar am rămas aceiași.
Cele șase milenii de vechime scrisă, anunțate la Tărtăria, pot fi completate cu figurile de la Lepenski Vir (Porțile de Fier) sau Cetățeni, ducând vechimea noastră mult mai în străfunduri de timp și legând-o de alte civilizații enigmatice, de mult uitate.
Elie Dulcu, prin cercetări lingvistice, prin cuvinte și datini, relevă multiplele legături spirituale între cultura dacă și cultura indiană străveche, ducând firul lor comun mai departe spre "țara lui Mu", etc.
Cartea de față nu este numai o înșiruire de date, analize și retrospecții, ci este dorul de dragoste al unui om care a trăit pentru țara lui. Ea trebuie citită cu mintea și înțeleasă cu sufletul. Moștenirea strămoșilor nu trebuie să ne creeze trăiri de mândrie deșartă, ci de bucurie molcomă, de datorie și respect pentru ei, necesare în viitorul dorit de noi. Căci, cu cât avem mai mult suntem datori mai mult față de ceilalți. Să dovedim aceasta cu înțelepciune și dragoste de semeni.
Suntem aici, dintotdeauna!
Am coborât aici din stele și Cuvânt ca să ne trăim veșnicia; ne-am născut din dor și iubire și ne-am spălat cu lacrimi; dar am adus cu noi "Omenia" și ea va birui.

C.L.C. Claudian Dumitriu - Președintele Fundației de Inforenergetică "Sf. Apostol Andrei"

Copyright © 1998-2004 Vip PLUS Computers
VipNET® este marcă Vip PLUS Computers SRL.
All rights reserved. Version 5.0